Tu, Eu și Oglinda

Și somnul a pus stăpânire pe tine…îți aud în liniștea nopții, respirația regulată.

Ochii-mi mi s-au obișnuit cu întunericul și chiar și-n acest negru îți recunosc harta chipului!

Ți-l conturez în aer având grijă să nu te trezesc…cu toate că aș face-o, înnebunită să mă strâng la pieptul tău…

Pentru buzele tale am lăsat în urmă tot ce am clădit în timp, dar mi s-a părut nimic pe lângă ispita Săruturilor ce mi le promiteau!

Pentru ochii tăi curioși, am încetat să mai privesc lumea și m-am aruncat în lumina lor să mă privești și pe mine cu curiozitate și să mă descoperi!

Am privit mâinile tale cum readuceau la viață tot ce atingeau și m-am întins pe masa ta de lucru pentru a mă repara și pe mine!

Ca un Gepetto contemporan mi-ai dăruit ce-mi lipsea, dar eram încă o bucată de lemn… iar lemnul, oricât de puternic era copacul din care l-ai ales, nu putea să trăiască la nesfârșit fără o inimă reală!

Ai înțeles și mi-ai dăruit, la început, emoții și sentimente și dorințe stranii…cu fiecare zi ce trecea, m-ai așezat în fața oglinzii pentru a mă privi dincolo de mine, dincolo de învelișul de lemn, dincolo de irisul ochilor…

Ai așteptat momentul potrivit pentru a mă descoperi eu, căci, ai spus tu, „inima o ai deja trebuie doar să cauți adânc adânc în tine, taci pentru o clipă și-i vei auzi Tic-Tacul… șșttt! Ascultă!”

Te-am privit, peste umăr, în bucata de sticlă ce ne dezvăluie înfățișarea și am încercat să înțeleg tâlcul cuvintelor tale…nu le-am înțeles nici astăzi…

Acum, însă, am învățat să mă privesc în oglindă, dar ea nu-mi va oglindi niciodată ceea ce-mi oglindesc ochii tăi: amalgam de emoții, de sentimente, de dorințe… și știu și de ce!

Pentru că tu ai inimă…dacă pun urechea pe pieptul tău, îi pot auzi ritmul, o pot simți…

Oglinda nu are inimă, are doar ochii mei oglindindu-se întrebători de fiecare dată!

Oglinda este cameleonică, mă simte și-mi arată ce vreau să văd: frumusețe, vârstă fără ani, chip neatins sau nemulțumire, lacrimi pe obraji…și am o plăcere sadică să plâng și să-mi oglindesc durerea în sticla ei…este ca și cum i-aș încredința acesteia suferințele mele…

Poate de aceea se spune să nu privim în oglinzi străine. Acolo-s captive sentimente și trăiri ce caută alt corp pentru a-și continua povestea…

*

Ți-am terminat de conturat chipul, am terminat de retrăit începuturile noastre ce mi se par atât de îndepărtate, trăite parcă de altcineva…

Nu vreau să te ating pentru a nu te trezi, dar mă apropii și-i șoptesc somnului tău dorința mea, gândul meu!

Va ști el cum să procedeze mai departe, cum să țeasă vise și să le strecoare printre ele…

Reclame

7 comentarii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.