Tu, Eu și Oglinda

Și somnul a pus stăpânire pe tine…îți aud în liniștea nopții, respirația regulată.

Ochii-mi mi s-au obișnuit cu întunericul și chiar și-n acest negru îți recunosc harta chipului!

Ți-l conturez în aer având grijă să nu te trezesc…cu toate că aș face-o, înnebunită să mă strâng la pieptul tău…

Pentru buzele tale am lăsat în urmă tot ce am clădit în timp, dar mi s-a părut nimic pe lângă ispita Săruturilor ce mi le promiteau!

Pentru ochii tăi curioși, am încetat să mai privesc lumea și m-am aruncat în lumina lor să mă privești și pe mine cu curiozitate și să mă descoperi!

Am privit mâinile tale cum readuceau la viață tot ce atingeau și m-am întins pe masa ta de lucru pentru a mă repara și pe mine!

Ca un Gepetto contemporan mi-ai dăruit ce-mi lipsea, dar eram încă o bucată de lemn… iar lemnul, oricât de puternic era copacul din care l-ai ales, nu putea să trăiască la nesfârșit fără o inimă reală!

Ai înțeles și mi-ai dăruit, la început, emoții și sentimente și dorințe stranii…cu fiecare zi ce trecea, m-ai așezat în fața oglinzii pentru a mă privi dincolo de mine, dincolo de învelișul de lemn, dincolo de irisul ochilor…

Ai așteptat momentul potrivit pentru a mă descoperi eu, căci, ai spus tu, „inima o ai deja trebuie doar să cauți adânc adânc în tine, taci pentru o clipă și-i vei auzi Tic-Tacul… șșttt! Ascultă!”

Te-am privit, peste umăr, în bucata de sticlă ce ne dezvăluie înfățișarea și am încercat să înțeleg tâlcul cuvintelor tale…nu le-am înțeles nici astăzi…

Acum, însă, am învățat să mă privesc în oglindă, dar ea nu-mi va oglindi niciodată ceea ce-mi oglindesc ochii tăi: amalgam de emoții, de sentimente, de dorințe… și știu și de ce!

Pentru că tu ai inimă…dacă pun urechea pe pieptul tău, îi pot auzi ritmul, o pot simți…

Oglinda nu are inimă, are doar ochii mei oglindindu-se întrebători de fiecare dată!

Oglinda este cameleonică, mă simte și-mi arată ce vreau să văd: frumusețe, vârstă fără ani, chip neatins sau nemulțumire, lacrimi pe obraji…și am o plăcere sadică să plâng și să-mi oglindesc durerea în sticla ei…este ca și cum i-aș încredința acesteia suferințele mele…

Poate de aceea se spune să nu privim în oglinzi străine. Acolo-s captive sentimente și trăiri ce caută alt corp pentru a-și continua povestea…

*

Ți-am terminat de conturat chipul, am terminat de retrăit începuturile noastre ce mi se par atât de îndepărtate, trăite parcă de altcineva…

Nu vreau să te ating pentru a nu te trezi, dar mă apropii și-i șoptesc somnului tău dorința mea, gândul meu!

Va ști el cum să procedeze mai departe, cum să țeasă vise și să le strecoare printre ele…

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.